Mesajele Momentului – Puterea de a spune NU din autenticitate

FORMĂ ȘI AUTENTICITATE

De câte ori ați spus da când de fapt ați simțit nu ? De câte ori ați acceptat ceva înăuntrul vostru cu care nu erați de acord ? Ca și adult poți alege să spui nu lucrurilor pe care nu le dorești, dar ca și copil acest lucru poate fi foarte dificil și poate părea un privilegiu care este nevoie să fie oferit de părinți sau persoanele cu autoritate din viața ta.

Cuvântul “nu” poate fi privit foarte negativ fiind o exprimare a negativității într-o propoziție, și din anumite perspective este chiar înțeles ca fiind non-existent, dar mereu există un mister în lucrurile considerate negative sau pe care le respingem, și un mare dar atunci când înțelegem utilitatea lor.

Pentru a exemplifica am să vă povestesc un moment din viața mea de copil, de bebe, de sugar. Sunt foarte sensibilă la gust, la miros, simțurile mele sunt destul de clare în ceea ce privește ceea ce are nevoie corpul meu și ceea ce îmi place, dar părinții mei nu aveau cum să știe aceste lucruri despre mine. Încercau să mă hrănească dar nu reușeau să găsească ceva care să îmi placă și comportamentul meu părea de neînțeles. Această situație a declanșat multe frici, în cei care mă creșteau, și griji că nu voi putea supraviețui.

Simțurile dezvoltate îmi permit să simt din miros multe din ingredientele folosite și cantitățile lor în funcție de ce am eu nevoie în acel moment, precum și orice mică alterare sau neconcordanță în calitatea hranei. Fiind bebe nu aveam cum să explic acestea nimănui, deoarece în primul rând nu aveam cum să comunic pe limba celor care mă creșteau și nici noțiunile logice necesare explicației.

Toată această conjunctură a creat o situație de traumă, în care s-a ajuns la forțarea hranei, la imobilizarea bebelușului și apoi la forțarea hranei pe gât. Acum, încercați să dați la o parte o căutare a vinei, nu despre asta este vorba, din punctul meu de vedere este o vânare de vânt, ceea ce înțelegem noi ca vină este o stare de protecție din frică.

Fiind forțată să accept ceea ce nu îmi plăcea și nu era în aliniament cu nevoile mele am pierdut treptat capabilitatea de a spune nu, de a înțelege ce anume îmi face bine și ce nu îmi face bine, și am achiziționat o stare de nesiguranță adâncă.

Eram nesigură de ceea ce aveam nevoie și de ce îmi plăcea, și aceasta se extindea supra la toate acțiunile pe care le întreprindeam. Eram nesigură de a alege corect, de a găsi hainele, hrana, casa, jobul sau persoanele potrivite. Acceptam totul prin simplul fapt că acel sistem de detecție pe care îl aveam nu mai era ascultat sub nici o formă, a fost ignorat pe parcursul a tot ce s-a întâmplat cu mine ca și copil.

Practic prin acea traumă, corpul meu a primit credința că ceea ce simte el nu este corect, nu este de ajutor și că doar ceilalți mă pot ajuta, îndruma sau hrăni și că ei știu mereu mai bine decât mine ce am nevoie. Am crescut un copil trist care mânca orice și accepta orice, fiind profund nesigur pe tot ce îi spune corpul.

Această abilitate de a spune nu este foarte importantă în viața fiecăruia deoarece ne ghidează spre situațiile, persoanele sau experiențele de care avem nevoie și ne îndreaptă spre a ne descoperi darurile unice. Unicitatea presupune a ne regăsi forma, forma unică a noastră, acea formă pe care nimeni nu o poate avea deoarece este forma noastră. Pentru a ne găsi forma avem nevoie de limite, de a regăsi limitele formei noastre, regulile propriei existențe.

O formă este unică prin limitele sale, prin diferențele sale față de celelalte forme, prin modurile sale de experiență. Dorind să avem alte limite, încercăm să avem altă formă, ne prefacem că suntem o stea decât un paralelipiped neregulat cu 321 de colțuri.

Limitele acestea deja le avem, ele sunt cusute în țesătura noastră și așteaptă să fie regăsite și trăite, experimentate. Aceste limite sunt bariera noastră de NU. Această barieră naturală ne ajută să ne definim unicitatea și apoi să ne conectăm profund la tot ceea ce există.

În societatea în care eu m-am născut, copiii erau învățați să copieze de la ceilalți, nu să se exprime pe ei. Această tendință încă există. Această stare de copiere, care este amplificată în sistemul școlar, rar va descoperi talentele și darurile native ale copilului. Ne-am născut originali și suntem aici să ne exprimăm această originalitate în toate modurile și să ne experimentăm pe noi prin ea, nu să copiem credințe, teoreme, poezii și ale idei și apoi să le reproducem.

Darul de a spune nu, te ajută să fii tu cel original, să-ți exprimi unicitatea.

Atunci când spunem da, deși simțim nu, se întâmplă o rupere internă, o rupere între minte și inimă, o scindare a ființei noastre cu creerea unei personalități false. Această personalitate falsă prinde din ce în ce mai mult control încât la un moment dat nu mai știi cine ești, ce îți place, care sunt ideile, sentimentele și dorințele tale. În această personalitate iluzorie te zbați și te pierzi, simțindu-te gol pe dinăuntru și în nesiguranță.

Dacă te simți vinovat atunci când spui nu, gândește-te ce se întâmplă în tine. Atunci când dai drumul anumitor idei, acțiuni, dorințe pe care nu le dorești, în interiorul tău, este ca o violare a spațiului propriu, o violare a propriei persoane, și asta lasă o rană, o urmă ce se cristalizează și te apasă, te contractă, te face să fii mai dur în interior.

Fiecare dintre noi avem o formă unică, cu toate delimitările ei, iar când spunem nu, este o dovadă de iubire față de noi și de recunoaștere față de forma noastră. Atunci când spunem da fără să fim de acord, ne spargem forma, spargem conturul nostru unic pentru a include ceva ce nu își are locul acolo.

Există o diferență între a spune nu pentru a rămâne în aliniere cu tine și a spune nu pentru a te apăra sau a te proteja din frică. Aceste nuanțe și subtilități se pot descoperi prin explorare proprie și contemplare.

Când permitem unei energii, care nu își are locul la noi, să pătrundă în noi și apoi o ținem acolo, aceasta va dori să plece, și va crea tensiune, zbatere, luptă internă. În acest moment spunem că nu ne mai recunoaștem și avem o luptă internă cu toate acele părți care vor să plece de la noi, să fie eliberate. Începem să le judecăm și să ne torturăm împreună.

Prin experimentarea unicității tale permiți celorlalți să facă la fel. Atunci când ai o altă formă falsă, te vei potrivi în viața ta și vei atrage situații și persoane care să se potrivească pe acea formă falsă. Gândește-te la o stea cu 5 colțuri, și la un paralelipiped cu 321 de colțuri ca făcând parte dintr-un mare puzzle … ce anume se va potrivi lângă una și ce formă se va potrivi lângă cealaltă ?

Nu este nevoie să încerci să experimentezi ceea ce sunt ceilalți, ceea ce cred ceilalți … oricum nu vei reuși deoarece fiecare ochi al creației este unic, la fel ca tine. Poți empatiza, de-asemenea, poți accesa experiența celorlalți, și chiar poți privi prin ochii lor, dar forma lor este unică, oricum ai experimanta-o nu schimbă acest lucru. Creația nu are nevoie de tine să copiezi sau să fii ceea ce nu dorești să fii, deoarece deja experimentează acele credințe sau situații prin alte persoane. Poți face lucruri asemănătoare, dar ele mereu vor avea amprenta ta unică.

Câteodată avem impresia că este nevoie să facem ceva foarte diferit pentru a fii unici, dar atunci când ajungi să te cunoști mai bine vei vedea că diferențele și contururile nu au nevoie să fie excentrice pentru a te diferenția și a fi unic. Înțelegând acestea poți lăsa la o parte ideea de a fi diferit, și cea de a copia, și apoi vei ajunge la esența ta.

Vă invit să vă opriți din a judeca forma celorlalți, spunând că nu este aliniată cu voi pentru că de fapt ceea ce doriți este ca cineva să vă permită să fiți forma voastră unică. Renunțați la a mai aștepta vreo permisiune de a fi voi înșivă.

Pentru cei ce au nevoie vă spun următoarele : “Îți permit să fii tu însuți(însăți). Îți permit să spui nu și să îți definești propriile limite și reguli de experiență. Doar tu știi exact cum arăți.”

Acum luați cuvintele de mai sus și repetați-le schimbând “Îți” cu “Îmi”. Cum vă este mai ușor să acceptați ?

MESAJELE MOMENTULUI

Regina de Baghete, arhetipul Tarot din imagine, este o întruchipare a unicității, a experienței de a fi ceea ce ești fără rezerve, fără compromisuri și fără frica de a deranja sau supăra pe ceilalți cu colțurile formei tale. Ea te invită să găsești acea energie internă de a te exprima pe tine, să găsești curajul și determinarea, entuziasmul și frumusețea care îți sunt native.

Regina de baghete te cheamă la ordin ca tu să iei sceptrul tău unic, nu să îl dorești pe al ei, și să îți creezi viața după cum tu o vezi, în aliniament cu sufletul, spiritul și centrul ființei tale.

În această unicitate stă ascunsă energia ta de vindecare, de eliberare și de înțelegere a ceea ce ești. Puterea ei este blândă și caldă, învăluitoare, dar în același timp fermă și clară.

Fiecare dintre noi are o Regină de Baghete înăuntru, care așteaptă să fie scoasă la iveală. Ea vă oferă înțelepciune și din când în când vă scutură cu iubire, astfel încât să mai eliberați din umbrele de pe fața unicității voastre. Oricum ați fi, aveți locul vostru aici și acum, în eternitate.

În această perioadă energia Reginei de Baghete ne spune să ne ridicăm capul din zăpadă și să privim la ceea ce am făcut din noi și ne invită să alegem să spunem nu, să fim atenți la simțurile noastre. Foarte multă energie și informație vin spre noi și acest amalgam de “de toate” poate să ne destabilizeze intern, dacă nu avem discernământul de a înțelege ce avem nevoie și ce nu.

Există o putere vindecătoare în noi și ea se exprimă prin pasiunea sufletului și împlinirea noastră ca ființe. Dacă încă nu cunoști cine ești și care este drumul tău este timpul să te așezi în tine și să te uiți cu onestitate și iubire. Oferă-ți ție considerație și curaj, determinare și încredere.

Tags:

împărtășește cu ceilalți

Celeste

Sunt pasionată și dedicată muncii de înțelegere a sinelui și a vieții. Instrumentele mele preferate sunt contemplarea, Tarotul, meditațiile sonore și comunicarea cu divinul. Fie ca să ne întâlnim în spațiul dintre cuvinte, unde iubirea devine experiență.

Poate îți plac și acestea

Alătură-te Călătoriei Magice

Primiți notificări despre postări noi, citiri, știri magice și reduceri
10EUR discount la prima comandă

Completând acest formular sunteți de acord cu Termeni și Condiții.

Primește notificări mai rapide, conectează-te cu mine și comentează postările alăturându-te la grupul de Telegram.

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top