Ghidare Tarot - Noiembrie 2021

© celestekgodwin.ro

În perioada următoare, cuvântul director este acceptare, acceptare pentru lucrurile care nu sunt sub controlul nostru și acceptare față de tot ceea ce se termină și s-a terminat în tot acest an.

Tema principală ne arată continuarea de data trecută. Am ajuns la sfârșitul puterilor dar ceva foarte interesant se întâmplă acolo, vedem că totuși suntem aici, că nu am plecat nici-unde și că totuși putem să mergem mai departe în ciuda a tot ce se întâmplă. În acest spațiu descoperim noi modalități în care să privim puterea noastră și a celorlalți și ne dăm seama cum o putem aplica mai benefic.

Provocarea este să reușim să acceptăm haosul așa cum este. Dacă ne luptăm cu haosul și dezechilibrul ceea ce rezultă este mult mai mult haos. Deși enervarea și pierderea raționalității pot părea o bună idee în anumite momente, care aduce o stare de descărcare, aici suntem chemați să ne menținem gândirea activă în timpul haosului sau să acceptăm să adormim pentru o perioadă.

Cheia ne propune să învățăm să ne exprimăm adevărul într-un mod mai ușor de acceptat, utilizând inteligența și niște metode care par puerile dar au un efect foarte benefic.

Atmosfera din lume ne indică o stare de dependență și pierdere de energie și identitate. O atmosferă în care mai nimeni nu poate să primească ce are nevoie și interesele se luptă între ele. De-asemenea, lipsa de acceptare și sensibilitate este foarte accentuată.

Focalizarea ne indică să ne deschidem către a vedea tot ceea ce este fals, impus, agresiv, manipulator și traumatizant. Aici avem o energie puternică ce ne cere să deschidem ochii și să contemplăm toate acestea și cum noi contribuim la aceste manifestări. De ceva timp focalizarea ne îndreaptă să ne detașăm și să observăm, dar acum ne cere să ne uităm la ce ne doare.

Defocalizarea ne stimulează să lăsăm în urmă fricile de moarte și distrugere, acele frici existențiale și să acceptăm ciclurile vieții și perioadele de moarte și tranziție spre altceva.

Deoarece se apropie anul nou am activat Citirile Tarot Anuale și Obiectele de Introspecție Anuale. Anul acesta aveți la dispoziție 5 opțiuni deoarece am mai adăugat încă 2 structuri interesante pentru explorarea energiei noului an. Nu ezitați să mă contactați dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu referire la aceste citiri.

Video înregistrat Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021.

Pachete folosite : BoneFire Tarot, Seasons of the Witch: Yule Oracle, Galactic Heritage Cards.

Mă puteți găsi și pe platforma minds.com, iar pentru a fi notificați imediat cum postez ceva nou vă invit să vă înscrieți la newsletter, în căsuța cu cer înstelat de mai jos, sau să vă adăugați pe canalul de telegram Celeste Godwin updates.



Potirul Alchimic

ALĂTURĂ-TE CĂLĂTORIEI MAGICE
Primește noutăți pe e-mail
Completând acest formular sunteți de acord cu Termeni și Condiții.

Interesat de Explorarea Sinelui ? Descoperă Citirile Tarot…

  • Stilul meu de a citi Folosesc Tarot-ul ca un instrument de claritate, predicție și îndrumare, iar în tot ceea ce fac rolul meu este de mesager. Stilul meu este liric, intuitiv, și este un mix între consiliere pentru dezvoltare personală și o experiență mistică, în funcție și de subiectul citirii. Stilul meu de a citi Tarot combină utilizarea înțelepciunii ce vine din Tarot, Numerologie, Qabalah, [...]
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 305 Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez descoperirea autenticității sinelui prin conectare corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.