Ghidare Tarot - Mai 2021

Tema principală din această perioadă este exact provocarea din perioada trecută, 10 de săbii. Tema punctului de minim se perpetuează și se amplifică începând să ne împingă din ce în ce mai mult în adevăruri incomode despre noi și lumea în care trăim. Limitele mentale pe care le-am construit ne strâng și ne obligă să ne uităm mai atent la ce facem și la ce decizii luăm. Ceea ce se întâmplă devine peste capacitățile actuale de procesare mentală și logică și suntem împinși să găsim alte resurse și să lăsăm un pic analiza și comparația la o parte.

Destul de dificil de făcut în toată agitația și momentele de haos trăite, dar suntem puși față în față cu anumite comportamente și direcții care nu mai funcționează. Oricât am încerca să facem anumite lucruri, pur și simplu nu se mai poate în acea direcție.

Provocarea ne indică să ne deschidem către a face posibil imposibilul, la a găsi rezerve de energie, idei și concepte noi de viață, acolo unde nu credeam că mai poate exista ceva. Resursele noastre sunt nelimitate atunci când ne deschidem către soluții constructive și avem încredere că ele sunt posibile cumva. Întotdeauna există o soluție pentru cel care o caută cu încredere în posibilitatea ei.

Cheia din această perioadă ne provoacă să vedem unde ne punem atenția și care sunt percepțiile false pe care le avem asupra lumii și asupra propriei persoane. Unde prindem trenul fanteziei fără sens și fugim de realitate ? De-asemenea, ne spune că este timpul să recuperăm acea energie sălbatică din noi, instinctele ce ne trimit multe informații utile despre mediul în care trăim și care ne ajută să percepem ce se întâmplă cu adevărat. Inteligența este un atu de care avem nevoie în aceste timpuri, inteligența ce derivă din viață, acea stare care ne ajută să ne descurcăm în orice situație.

Evenimentele din această perioadă continuă cu diferite modalități de conflicte de putere și nostalgia vremurilor trecute, dar există și o posibilitate interesantă de amplificare a discuțiilor ce țin de noi tehnologii utile și liberă exprimare.

Focalizarea ne spune că putem începe să facem cu încredere primul pas către o nouă expresie a noastră, să ne implicăm energia în a începe ceva nou sau a crea noi concepte de viață și de interacțiune socială. Suntem chemați să ne concentrăm pe ceea ce este în aliniament cu noi mai mult decât oricând, deoarece acțiunile acestea încep să pună bazele drumului nostru pe mai departe.

În această perioadă energia, care s-a eliberat, curge încet dar deocamdată fără un scop sau un sens ci își caută un mod de exprimare care să aibă un impact pozitiv. Încrederea, păstrarea poziției în aliniament cu drumul pe care într-adevăr îl dorim devin un punct de focalizare foarte important ce pune bazele direcției în următoarea perioadă de timp. Există o atracție mare spre disperare și soluții deșarte așa că suntem invitați să ne stabilizăm poziția cu încredere și să știm că atunci când este nevoie vom găsi soluția potrivită astfel încât să nu ne compromitem.

În ghidarea din luna aprilie provocarea era să acceptăm punctul de minim și stările dificile iar acum această idee continuă și se amplifică prin cerința de a deveni descurcăreți și inovatori, deschizându-ne către noi posibilități. Unele soluții pot părea greu de luat sau imposibile, ca de exemplu decizia de a pleca de la un job, dar dacă le vom lua vom găsi noi energii susținătoare și noi căi pe care nu le vedeam anterior.

Cum mă ajută pe mine aceste citiri ?

Am început să le fac cu câteva luni înainte să încep să le pun pe site, din dorința de a mă stabiliza în momentul acum și de a mă conecta cu ce se întâmplă la nivel de colectiv. Am observat că mă ajută foarte mult la a accepta mai ușor ce se întâmplă și la a integra mult mai rapid sau mai în cunoștință de cauză evenimentele și cerințele perioadei.

Tema principală mă acompania de-a lungul perioadei respective și mesajele de focalizare, astfel încât reușeam să mă ghidez și mai ales să pot să funcționez mai coerent în acest timp. De fiecare dată când eram într-o stare dificilă emoțional sau mental, îmi aminteam cuvintele primite în această citire, ce se întâmplă și puteam să găsesc mai ușor o cale de a integra acele momente.

Deoarece pe mine mă ajută foarte mult am considerat că poate vor ajuta și pe altcineva și astfel să nu le fac doar pentru mine. Traumele de exprimare pe care le am din această viață și din memoria sufletului încă mă constrâng în a mă exprima mai timid și să nu fiu atât de directă precum sunt de obicei cu mine. Criticul meu interior mă ajută foarte mult să mă stabilizez și să mă ancorez aici și acum și probabil cu timpul voi găsi un mod să fiu mai ok cu exprimarea sa mai directă în public.

În perioada aceasta mi-au venit multe conștientizări despre traumele pe care le-am suferit de-a lungul timpului pentru a mă exprima pe mine și chiar dacă le știam, mi-am dat seama că nu le acceptasem pe deplin existența și câteodată le ignoram. Curățarea emoțională din perioada trecută a venit să îmi arate cât de puternice sunt aceste suferințe și astfel să pot într-adevăr să spun că da, sunt încă afectată de ele... dar încep să îmi ofer îngrijirea necesară pentru a le putea vindeca.

Pentru cei care doresc să exploreze stările de frică, vă invit la primul curs cu intrare liberă de pe site, numit Față în Față cu Frica.

Dacă vă place ceea ce fac vă rog să lăsați un like pe facebook sau minds, depinde unde ați văzut, și de-asemenea, nu ezitați să-mi lăsați un comentariu.

În altă ordine de idei, modul cum vorbesc poate să vă pară ciudat pentru o perioadă, posibil câțiva ani, deoarece trec printr-un proces de schimbare a configurației maxilarului, de aceea îmi este dificil să pronunț anumite litere sau cuvinte și câteodată mă încurc.

Video înregistrat Joi, 20 Mai 2021.

Partea 1

Partea 2

Pachete folosite : Ancestral Path Tarot, Angels and Ancestors Oracle, Galactic Heritage Cards.

Mă puteți găsi și pe platforma minds.com, iar pentru a fi notificați imediat cum postez ceva nou vă invit să vă înscrieți la newsletter, în căsuța cu cer înstelat de mai jos, sau să vă adăugați pe canalul de telegram Celeste Godwin updates.



Potirul Alchimic

ALĂTURĂ-TE CĂLĂTORIEI MAGICE
Primește noutăți pe e-mail
Completând acest formular sunteți de acord cu Termeni și Condiții.

Interesat de Explorarea Sinelui ? Descoperă Citirile Tarot…

  • Stilul meu de a citi Folosesc Tarot-ul ca un instrument de claritate, predicție și îndrumare, iar în tot ceea ce fac rolul meu este de mesager. Stilul meu este liric, intuitiv, și este un mix între consiliere pentru dezvoltare personală și o experiență mistică, în funcție și de subiectul citirii. Stilul meu de a citi Tarot combină utilizarea înțelepciunii ce vine din Tarot, Numerologie, Qabalah, [...]
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 298 de Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez descoperirea autenticității sinelui prin conectare corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.