Ghidare Tarot - Aprilie 2021

© celestekgodwin.ro

Tema principală din această perioadă este o exprimare adâncă a ceea ce simțim și a ceva ce poate am uitat din noi, omenia și conexiunea de la unul la celălalt. Această temă vine pe un fond de energie explozivă, foarte tulburată și destabilizantă, care ne cere să ne eliberăm de atașamente sentimentale și care s-au constituit pe o bază de adicție. Diferențele dintre noi vin să ne inspire să cultivăm toleranță și înțelegere în timp ce ajungem la un minim de putere și suportabilitate.

Provocarea ne indică să lăsăm logica la o parte deoarece este timpul să ne deschidem unul către celălalt, dar nu dintr-o stare de nevoie și dependență, ci dintr-o stare de eliberare. Putem să eliberăm pe ceilalți de noi ? Putem să fim cu o altă persoană fără a ne agăța de ea, fără a încerca să o schimbăm și fără a încerca să ne modelăm pentru ea ?

Cheia din această perioadă deține multe fațete printre care descoperim o indicație de a înțelege comportamentul nostru de consum. Ce consumăm, cât și de ce ? Oare ceea ce cumpărăm ne reprezintă sau ne ajută ?

Evenimentele din această perioadă sunt pline de conflicte de putere, de demonstrații și de creșterea puterii oamenilor. Evenimentele sunt importante și globale, ne afectează și ne influențează pe toți și au un caracter neașteptat și foarte intens de schimbare. Oare vom putea să ne adaptăm ? Aceste evenimente ne provoacă să ne adaptăm din mers, să găsim în noi resurse noi.

Focalizarea ne spune că este timpul să ne spunem adevărul, așa cum putem noi, să începem să ne implicăm în ceea ce se întâmplă, dar cu precauție și nu cu grabă sau impulsivitate. Suntem chemați să ne exprimăm voința, să discutăm, să ne spunem părerea și mai ales să luăm decizii singuri asupra informațiilor primite, spunând cu claritate și curaj, asta nu... asta da.

În această perioadă începe să se vadă cerința ce derivă din apariția și stabilizarea energiilor noii ere, și anume să devenim mai independenți, să ne desprindem de cordonul ombilical, de părinți sau prieteni și să creăm spațiu și libertate de a fi noi înșine.

În ghidarea din luna martie provocarea era să fim curioși și să punem întrebările necesare, iar aici ni se indică să lăsăm la o parte planul mental. De-asemenea, ghidarea din perioada anterioară ne spunea să așteptăm acțiunea, să acumulăm energia, iar acum energia începe să se reverse cu putere. În această perioadă se ivește posibilitatea unor schimbări masive ce ne zdruncină pe toți din locul unde suntem și ne pot schimba radical modul cum vedem viața în general.

În altă ordine de idei, modul cum vorbesc poate să vă pară ciudat pentru o perioadă, posibil câțiva ani, deoarece trec printr-un proces de schimbare a configurației maxilarului, de aceea îmi este dificil să pronunț anumite litere sau cuvinte.

Video înregistrat Luni, 19 Aprilie 2021.

Partea 1
Partea 2

Pachete folosite : Ancestral Path Tarot, Angels and Ancestors Oracle, Galactic Heritage Cards.

Mă puteți găsi și pe platforma minds.com, iar pentru a fi notificați imediat cum postez ceva nou vă invit să vă înscrieți la newsletter, în căsuța cu cer înstelat de mai jos, sau să vă adăugați pe canalul de telegram Celeste Godwin updates.



Potirul Alchimic

ALĂTURĂ-TE CĂLĂTORIEI MAGICE
Primește noutăți pe e-mail
Completând acest formular sunteți de acord cu Termeni și Condiții.

Interesat de Explorarea Sinelui ? Descoperă Citirile Tarot…

  • Stilul meu de a citi Folosesc Tarot-ul ca un instrument de claritate, predicție și îndrumare, iar în tot ceea ce fac rolul meu este de mesager. Creez experiențe mistice pentru descoperirea sinelui autentic. Stilul meu este liric, intuitiv, și este un mix între consiliere pentru dezvoltare personală și o experiență mistică, în funcție și de subiectul citirii. Stilul meu de a citi Tarot combină utilizarea [...]
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 294 de Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez descoperirea autenticității sinelui prin conectare corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.