Am ajuns la al simbolul cu numărul 8 Roata Alchimică a anului 2020. Acum observ, după ce am scris acest articol, cât de multe simboluri de 8 sau infinit conține. În această perioadă vă invit să acționați conform cu ceea ce simțiți că este important pentru voi și ceilalți. Ce este cu adevărat important ?
Alegeți ceea ce sufletul vostru dorește ! Răspundeți la orice știre pe care o vedeți și care nu se potrivește cu realitatea pe care o doriți cu o alegere conștientă. Vocea voastră contează, alegerea voastră conștientă contează. Orice v-ați spus până acum despre voi, vă reamintesc că puteți alege și puterea voastră de creație este indiscutabilă. Orice ați fost învățați până acum despre puterea voastră și despre faptul că nu contați are nevoie să fie dat la o parte, ca o haină veche, ruptă și fără de folos.
Pentru a citi sau reciti celelalte articole vizitați : IANUARIE – ACCEPTARE FEBRUARIE – ADAPTARE MARTIE – ATENȚIE APRILIE – ALEGERE MAI – DINAMICA IUNIE – FLUX IULIE – FUZIUNE
Pentru cei care citesc pentru prima dată un articol din această serie :
Toate cele 12 simboluri au fost desenate la sfârșitul anului 2019, iar acum, doar le citesc și mă conectez la informația pe care o aduc. Puteți vedea câteva dintre simbolurile învecinate în imagine, dar ele sunt obturate pentru a pune în evidență pe cel actual.
Fiecare linie de energie din fiecare simbol, arată căi de conectare și exprimare, informație subtilă cu care vă puteți conecta. Ele se pot vizualiza ca și conexiuni ce leagă anumite căi energetice în câmpul vostru și care comunică cu anumite părți din ființa voastră divină. Mesajele aduse sunt doar o parte din ceea ce ele arată, și servesc pe post de introducere, care conectează și deschide către o privire mai largă.
Pentru a lucra voi înșivă cu acest simbol, pur și simplu conectați-vă la el prin intenție și apoi lăsați sufletul să vă conducă în această experiență. Nu vă concentrați pe simbol, ci în interiorul vostru, lăsându-l să se transforme și apoi să dispară.
MESAJUL
Sunetul ne cheamă pentru ca vibrațiile să se deschidă în noua octavă. 4 octave de experiență, 2 închise, una deschisă și cealaltă în formare, doar o posibilitate. Posibilitate de expresie încheiată. Posibilitate de creație deschisă. Totul se învârte în nimicul dimprejurul stelelor simțind că ceea ce vine se învelește în ceea ce a fost.
Conexiuni între mâine și poimâine, ieri și azi, ce a fost și ce vine, totul de-a valma, toate împreună, toate aici. Cartea deschisă se oprește la litera H, literă ce unește dreapta emisferă cu stânga emisferă, dreapta culoare cu stânga sunet, dreapta emoție cu stânga direcție.
Podul dintre cele două părți ale minții noastre este ca podul dintre națiuni, șubred dar existent, conflictual dar cu potențial, dinamic dar absent. În mijlocul tuturor acțiunilor se află martorii, cei care stau și observă, privesc și notează, înțeleg și transmit mai departe. Fiecare cu rolul său, martorii sunt deseori ignorați, considerați lași, acuzați de crime pe care nu le-au împiedicat, însingurați de lipsa de înțelegere a rolului lor.
Martorul este ca o punte, o cale, între ce s-a întâmplat și ce va surveni în urma alegerilor de moment. Podul dintre două națiuni devine zguduit de martori, începând să se vadă, să comunice și să transmită. Martor sunt ochii conștiinței, cei care privesc roata evenimentelor și observă ciclurile ce trec și vin. Ei au conștiința în două lumi, una aici și una în cea care vine, simțindu-se mereu pe un pod sau pe un hol, în tranziție.
Mereu cu bagajele făcute, pregătiți de visele aprinse din inima lor, privesc știind că nu pot interveni, în orice moment, fără a-și anula rolul, fără a risca năruirea podului și a legăturii pe care o poartă în inima lor. Detașarea este darul martorului, și chinul său.
Privind la toate piesele care se unesc zi de zi, și având în minte continuarea și posibilitățile, fiecare martor își spune povestea și visul său. Transmisia visului începe când se trece de jumătatea podului și evenimentele se apropie de cealaltă parte. Visurile lor sunt părți din posibilitățile noii realități, din valurile mării care spulberă și curăță noul Pământ, din focul iubirii care arde și transformă corpurile gata de alchimizare. În lăuntrul pântecului zeiței creatoare fiecare creație beneficiază de lumina blândă și iubitoare a ochilor martorilor conștiinței.
Puterea interioară îi susține în actul de a privi orice se petrece, de a absorbi și vedea fiecare eveniment și acțiune, de a fi acolo emanând prezența pură a sursei, fără judecată și fără de limite. Chiar și cele mai terifiante evenimente sunt privite de martori, veșnic dedicați scrierii și vederii adevărului, oricare ar fi el.
În conștiința fiecărui martor este Moartea, deoarece ei privesc acest proces în continuu, desfășurându-se în fiecare clipă. O cunosc foarte bine, de aceea temerile obișnuite nu îi afectează în acelați mod. Ei sunt acolo pentru a aduce blândețea ochilor înțelepciunii și iubirea neîntinată a veșniciei, pentru a reaminti fiecăruia ceea ce este și ceea ce mereu a fost.
În interiorul fiecăruia există aspectul său de martor, ochiul care vede și conștientizează tot ceea ce sunt. Unele ființe au acest aspect mai clar definit și conștient și sunt agenți ai conexiunii dintre două lumi sau plaje de vibrație.
Acest aspect devine din ce în ce mai prezent, descoperind valuri de cunoaștere ascunsă, aducând la suprafață lucruri văzute dar nerecunoscute. Martorul menține flacăra aprinsă atunci când ceilalți dorm, și este cel care veghează cu dedicație procesul de vis și trezire.
Acest aspect este detașat de partea de sine ce are nevoie să se termine, și menține prezența în partea ce se trezește. Încet, încet, începe să șoptească în noapte și să vorbească despre prezența a ceea ce vede. Pentru omul aflat în vis, este foarte deranjant, enervant și insuportabil…. acea voce din interior pare o nebunie.
De unde se aude ? Cine vorbește ? Nu se poate să fie așa cum spune ! Mai lasă-mă în pace ! spune somnul celui cu ochii împăienjeniți. Lasă-mă să dorm ! Martorul nu trece peste voința nimănui așa că nu forțează dar nici nu renunță. Va fi acolo și va vorbi din ce în ce mai tare, înțelegând din ce în ce mai mult ce este necesar și acționând cu înțelepciune.
Litera “i”, aici mă trimite la ochi, sau occulus, la transparența voalului dintre posibilități. Această vocală vibrează cu centrul energetic al ochiului intern, și cu energia emergentă a acțiunii de a fi. Detașarea desprinde atașamentul față de negura prinsă în genele ce ne protejează ochii, și în genele ce ne compun structurile de expresie – ADN.
Detașarea ne ajută să ne ridicăm din frica morții și să vedem lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Detașarea este cea care ne desprinde de atașamente și ne retrage în aspectul de martor, devenind astfel conștienți de ceea ce suntem. Din poziția de martor ne putem înțelege opțiunile, fricile, dorințele, și astfel suntem inspirați să alegem conștient. Ceea ce alegem acum ne influențează toate experiențele de viață viitoare, cele cu acest corp fizic sau altul.
NOTIȚELE MELE
Am avut un proces mai complex cu acest simbol, tocmai pentru a înțelege că este nevoie să mă detașez pentru a-l înțelege, pentru a-i permite să mi se arate. Simțeam o atracție mare să mă afund în acest simbol, să nu îl privesc direct și să fac alte lucruri decât să mă detașez.
Informația primită m-a surprins din punctul de vedere al conținutului și această înțelegere a martorului mi-a adus o mare liniște și așezare interioară.
Din starea de martor, ne putem vedea emoțiile, gândurile și adevărul. Din starea de martor putem chema acțiunile necesare schimbării și găsi astfel curajul de a le pune în practică.
Starea de martor nu înseamnă doar să stai pe margine și să te uiți la infinit. Odată ce ai observat și ai înțeles, există un moment când pasiunea internă trezește înțelepciunea să acționezi. Cu cât oamenii înțeleg rolul acestei stări cu atât vor putea ieși din starea de pasivitate excesivă care duce la inacțiune în acord cu sufletul și cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
În general, oamenii au devenit inactivi față de ce este important pentru ei și pentru colectivitate și foarte activ implicați în nimicuri și lipsă de angajament față de propria persoană. De obicei se supără enorm pe copilul lor care nu își face curat în cameră, dar nu se supără destul pentru lipsirea de libertate a exprimării sau pentru încălcarea drepturilor fundamentale umane.
Starea de martor și detașarea, scoate capul omului din nimicurile curente pentru a observa ce se întâmplă cu el, cu familia sa și cu colectivitatea ca întreg. Eliberarea din ideea că martorul doar stă pe margine la infinit, va aduce la suprafață acțiunea necesară momentului și pasiunea de a o face.
Din starea de pasivitate feminină, starea de martor, se naște înțelepciunea de a găsi acțiunea în acord cu toată ființa ta și apoi de a trece în emanația masculină de a face schimbările necesare în viața ta și în lume. Suprimarea energiei masculine ne menține în starea de a nega acțiunea și pasiunea care apar în interior.
Influențe Fizice
Aceste stări interne conduc la o acumulare de energie în corp, gata pregătit apoi să găsească acțiunea necesară. Această acumulare de energie poate cauza dureri și stări de rău, dacă acțiunile indicate de suflet și pasiunea de a fi nu sunt puse în practică.
Cu cât omul respinge ideea de a acționa în adevărul său, cu atât această energie va deveni arzătoare și posibil auto-distrugătoare. Focul intern se aprinde treptat în cei care îl primesc, iar în lunile următoare va veni timpul să folosească această energie acumulată și să își accepte adevărul.
Cu cât adevărul ascuns în corp este negat, justificat sau acuzat ca fiind foarte agresiv, cu atât aceste acțiuni, care ne sunt indicate, se întorc împotriva noastră. Cum noi nu acceptăm adevărul arătat de sufletul nostru și negăm focul interior, cu atât ne mințim și categorisim focul nostru ca fiind inutil, certându-l că arde prea tare.
Corpul fizic poate suferi destul de mult de la negarea acestei energii și a impulsurilor naturale, deoarece focul adunat și contractat în corp duce la evenimente inflamatorii interioare și mai apoi se extinde în a deveni o rebeliune internă a celulelor sau a sistemului imunitar. Aceasta poate include și manifestări arzătoare pe piele, deoarece pielea este cea care ne apără și ne ajută în exprimarea noastră.
Lipsa exprimării adevărului se sistematizează în depresie, neputință, lipsă de voință, frică și docilitate extremă, iar în corp se traduce prin lentoare a tuturor sistemelor ce nu mai au pasiunea vieții pentru a funcționa.
Detașarea susține înțelegerea corpului nostru, a impulsurilor noastre naturale și a voinței de a ne exprima pe noi. Odată ce înțelegem ce se întâmplă în noi, putem găsi modalități eficiente de a acționa, chiar dacă acestea ni se pot părea ciudate sau pură nebunie.
Influențe Mentale
Pentru planul mental starea de martor pare a face nimic și de multe ori poate fi judecată precum inutilă. Instinctul mental vine să spună că mai bine faci ceva, orice, chiar dacă acel orice este să te uiți la TV, decât să stai în starea de martor și să înțelegi clar ce se întâmplă și ce este nevoie să faci.
Prin starea de martor îți amintești de ce ești aici, istoria ta, și începi să percepi realitatea și nu doar ceea ce vrei să fie sau să vezi.
Detașarea aduce darul liniștii mentale, stare în care ne putem aduna pe noi înșine aici și acum și alege conștient ce urmează. Rezistența la detașare vine și din frica de moarte, deoarece ego-ul are impresia că nu există în acele momente și încearcă să creeze tot felul de distrageri și distracții.
Atât timp cât ești ocupat cu distracții nu vei avea energia să găsești starea de martor și apoi să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău și ce poți face.
Acest simbol îmi aduce aminte de curajul ce vine din inimă, de curajul unei acțiuni înrădăcinate în pasiunea de a fi și în libertate. În planul mental este nevoie de diminuarea rezistenței care vine din programările societății, de eliberare din structura de sclavie mentală și servitute a inteligenței artificiale numită ego sau personalitate inventată.
Starea de martor încurajează confruntarea cu ceea ce este, fără a întoarce privirea sau fugi, fără a trage frica și siguranța peste ochi.
Pentru a putea face acestea și a crește curajul intern, lucrul cu propria umbră este indispensabil. Lucrul cu umbra noastră ne ajută să vedem realitatea așa cum este și apoi să învățăm cum să utilizăm tot ceea ce este în acord cu ființa noastră, manifestând astfel lumea dorită.
Vă invit să vorbiți cu personalitatea inventată din voi, să o cunoașteți cât mai bine, pentru a putea mai apoi desface fiecare program inutil din structurile minții voastre, restaurând vasul intern de cunoaștere. Simbolul cifrei 8 și a infinitului, octava ce se deschide, invită la ieșirea din închisoarea mentală pe care mulți o numesc matrix sau iluzie. Cât timp crezi că ești într-o lume iluzionară, și doar asta există, rămâi acolo fără să guști realitatea a ceea ce ești.
Influențe Spirit – Suflet
În lumile invizibile se duce o luptă aprigă față pe capacitatea de a înțelege și vedea, pe utilizarea energiei populației și pe stabilirea de structuri de bază și inițiere pentru toți care se deschid către mai mult din ceea ce sunt.
La fel cum pe Pământ se pregătesc metode de concentrare și privare de libertate, în mediul invizibil s-au construit locuri în care se face primirea celor care se deschid către libertate și responsabilitate proprie, și unde sunt ghidați și asistați în tot ce au nevoie. Dacă doriți să primiți asistență este necesară o decizie conștientă și o chemare de asistență din acest spațiu de responsabilitate interioară.
Cu cât mai mult ne unim în scopul nostru și în conștiență, cu atât vom putea avea un efect mai important asupra manifestării. Din acest punct de vedere, a se uni înseamnă a avea dorințe similare pentru viitorul nostru, a vedea ce este nevoie să fie schimbat și a avea curajul de a acționa.
Oamenii sunt stimulați să-și deschidă inima, să le pese unul de celălalt, dar fiecare alege în modul său propriu dacă să accepte stimularea sau nu. Această deschidere poate aduce cu ea dureri care există înăuntru și greutatea de a susține ceea ce simt. Împământarea ajută în aceste cazuri.
CUVÂNT CHEIE – DETAȘARE
DE TAȘ ARE = liberate de atașamente, a vedea și elimina petele, a se da jos din șaua paternă, a se desprinde de ceva la care ții mult
Capacitate de a te desprinde de ceva sau de cineva, cu scopul de a nu fii prea aproape de subiect pentru a vedea ce se întâmplă de fapt, aduce o stare de înțelegere și empatie.
Detașarea de legături paterne aduce responsabilitate de sine, curaj și acceptarea de a sta pe propriile picioare și de a găsi soluții. toate acestea instalează autoritatea interioară și desprinderea de autoritățile exterioare. Împăratul, energia acestui an, sprijină maturitatea emoțională și mentală, tăierea legăturilor părintești și stabilitatea în scopul vieții proprii.
CUM SĂ LUCREZI CU ACESTE INSTRUMENTE ?
Acest tip de instrumente de explorare proprie te pot introduce în lumile tale inconștiente de unde apar comorile. Ele sunt ca fața văzută a unui iceberg, te conduc spre adâncuri. Concentrându-te pe ceea ce se vede ajungi să descoperi mult mai multe din ceea ce ești.
Pur și simplu privește simbolul și lasă ochii să se miște pe el, să absoarbă forma și geometria. Apoi lasă gândurile să se liniștească și simte. Simte cum acele linii și geometrii devin vii în interiorul tău și te conduc spre explorarea lumilor tale interioare.
Folosește întrebările pentru a aduce un plus de claritate, și mesajul pentru a declanșa procese interioare. Contemplă cuvântul cheie și vezi cum se poate folosi în viața ta de zi cu zi și cum te poate ajuta să găsești răspunsuri la anumite întrebări pe care le aveai. Scrie în jurnalul tău tot ceea ce simți și gândești, toate amintirile survenite, alături de răspunsurile la întrebări și exerciții.
Veți găsi multe întrebări în mesaj. Extrageți aceste întrebări și contemplați-le, faceți singuri această călătorie în interior și găsiți propriile voastre răspunsuri. Orice răspuns sau afirmație este un început de întrebare, nu o concluzie. Chiar și când folosesc “deci”, nu îl înțeleg ca pe un sfârșit, sau ceva fix și decisiv, ci un nou prag de înțelegere. Gândurile se schimbă, înțelesurile zboară, experiența se dezvăluie.
Dacă dorești un instrument de contemplare personalizat și unic te invit să descoperi Viziunea pentru Alchimia Ființei. De-asemenea bucură-te de darul Cheii Alchimice Claritate.
Anunț : Am început de ceva vreme să ofer mini-mesaje Tarot (simple sau la alegere) și împărtășiri din viața mea curentă prin email-ul de notificare primit când se lansează un nou articol. Dacă doriți să vedeți ultimul email, sau cele trecute, acesați acest link. Vă puteți abona din formularul din acest articol sau din vizualizarea mesajelor de email – (sus este un buton de abonare sau de vizualizare emailuri trecute).