Mi-am luat permisul de conducere la 18 ani, dar nu am condus frecvent decât în ultimul an. Îmi este încă dificil să fac anumite lucruri, ca de exemplu să depășesc când este mai mult trafic.
Întorcându-mă în oraș, de la casa noastră, am observat mașinile din fața mea și mai multe depășiri. Am cerut să mi se explice mai multe despre semnificația reținerii mele fașă de depășiri și mi s-a răspuns.
O mașină a început să depășească o alta, pe banda cealaltă, în contrasens, și venea spre mine. În acel moment am simțit frică, de faptul că vine spre mine cu acea viteză, dar în același timp liniște și încredere în capabilitățile celuilalt de a se redresa pe banda sa.
În acel moment am simțit că acea mașină vine spre mine cu determinare, cu forță, ca un atac și ca o furie, dar în același timp mi-am dat seama că nu este așa, că este o iluzie. Inamicul pe care îl vedeam nu avea nici o treabă cu mine, ci cu mașina pe care dorea să o depășească.
Iluzia inamicului se regăsește în multe alte exemple, dar acesta mi-a făcut lumină asupra modului cum gândim și vedem lucrurile, și la cât de multe frici proiectăm pe ceilalți. De multe ori îi considerăm pe ceilalți inamici, sau simțim că ne atacă, deși ei își doresc să depășească un obstacol în viața lor, în interiorul lor ceva ce îi încetinește. În cadrul depășirii, se întâmplă să treacă puțin în calea noastră, ca mai apoi să revină pe drumul lor.
De câte ori ai văzut inamici când de fapt adevărul este altul ?
Contemplând la cele primite am înțeles că nu vreau ca ceilalți să creadă că îi atac, așa că stau cuminte și prefer să nu depășesc. Asta am învățat de la familia mea, să stau în banca mea, să nu supăr pe ceilalți sub nici o formă, deoarece este ceva foarte grav, inadmisibil și poate să îmi aducă multe repercursiuni. Așa că îmi este dificil să depășesc o mașină deoarece se creează această situație în care este posibil ca percepția celeilalte persoane să fie o iluzie, să nu vadă adevărul, și să aibă o recție de supărare sau admonestare asupra mea.
De-asemenea, am învățat credințe despre politețe, precum că este mult mai bine văzut să stai la coadă, să nu riști să fii certat și admonestat că ai luat-o înainte. De-asemenea, chiar dacă găsești scurtături, sau drumuri originale, mai bine stai în linie cu ceilalți. Poate părea ciudat și chiar hilar, dar fiecare dintre noi avem credințe care par ca niște pietre, pe care le cărăm de copii și care sunt extrem de puternice în privința torturii pe care ne-o aplicăm prin ele. Nu de puține ori am auzit “Stai în linie !! sau Treci la coadă !!”, deși nu era cazul.
Această dorință de a fi prea bun/bună, de a nu supăra pe ceilalți, ignoră faptul că fiecare dintre noi are o alegere față de cum se simte și de-asemenea, față de ceea ce vede și înțelege. Toate aceste credințe ne sugrumă unicitatea, exprimarea proprie și autentică, menținând o stare de siguranță iluzorie.
Atunci când încercăm să fim prea buni/bune, încercăm să controlăm reacția celorlalți și comportamentul lor, astfel încât noi să ne simțim bine și în siguranță, în confort, astfel încât noi să ne premiem că am fost oameni buni. Acest comportament ne lipsește de noi înșine, ne transformă în umbre a ceea ce putem fi.
Toate acestea merg în adâncime, în istoria civilizației noastre, când oamenii erau torturați dacă spuneau ceva ce nu se conforma cu așteptările, sau dacă nu ascultau ordine și nu se comportau ca niște roboți fără suflet. În acest moment putem să lăsăm în urmă aceste momente, să preluăm ceea ce avem de învățat și să le respectăm utilitatea prin integrarea lor.
Dorințele de a ne depăși obstacolele și propriile umbre, sunt încă văzute cu batjocură de mulți, și neînțelegerile pot crea multe conflicte. Nebunia de a ieși din propriile tipare și linii de contur, se poate percepe ca un atac asupra celorlalți și a modului lor de gândire și de a fi. Dar… precum mașina aflată în depășire, este doar o iluzie.
Atunci când cineva depășește în trafic, întotdeauna avem încredere că va alege să meargă pe drumul său la un moment dat, dar în viața de zi cu zi, în conversații și situații apărute frecvent, se poate să nu avem aceeaș încredere în direcția celuilalt și să încercăm să îl redresăm noi, cu forța, neînțelegând ce are nevoie să facă în acel moment.
Această situație ne vorbește și despre competiție și iluzia acesteia. Dorința de a fi mai buni ca alții ne creează iluzia de a pleca de pe drumul nostru pe drumul lor, neînțelegând faptul că fiecare drum este unic, și cu cât încercăm să ne comparăm cu ceilalți, cu atât ne torturăm mai tare și uităm de tot ce putem fi.
De câte ori ați judecat persoanele din fața voastră pentru că nu se conformă cu liniile trase de voi, sau pentru că nu doresc să meargă pe unde credeți voi că este bine ? Stați puțin cu voi și observați de unde vine această dorință ? Ce frici există acolo sub aceste comportamente ?
Curaj în a depăși liniile care nu vă mai sunt de folos și așteptările, cerințele pe care vi le impuneți !
