Mulți dintre noi spun că “dacă nu ma simt rău după ce mănânc, asta înseamnă că îmi face bine”. În primul rând asta depinde ce înseamnă bine pentru fiecare dintre noi. În aceste vremuri ne-am obișnuit să numim bine sau foarte bine o stare destul de joasă din punct de vedere fizic și psihic. Adică, dacă nu mă doare nimic … dacă nu sunt la nebuni, atunci este totul ok.
Potențialul corpului uman este extraordinar de mare, dar noi ne-am obișnuit cu această stare de letargie, oboseală și confuzie mentală — doar pentru că o consideram “normală”. Aceasta este mai mult un blocaj mental decât o limită a organismului.
După bombardarea corpului cu hrană nefolositoare, elemente toxice și un mediu din ce în ce mai artificial, acesta nu mai reacționează prompt, și nu mai alertează rapid dacă ceva este în neregulă.
Când organismul este suprasolicitat de aceste lucruri, nici prin cap nu-i trece să te mai alerteze că ceva este în neregulă. Îți menține starea de bine, care este una din prioritățile lui. De aceea spunem că ne simțim bine și nu ne dăm seama decât atunci când situația devine gravă.
Atunci când corpul este în stare bună de funcționare, receptorii sunt activi și pe fază,iar alerta se declanșează rapid atunci când ceva din hrana ingerată nu este bună. Chiar și din faza masticării se poate declanșa acest răspuns, atunci când corpul nu mai este suprasolicitat și preocupat numai de supraviețuire.
[quote]Dezvoltă relația cu corpul tău pentru a fi atent la alertele sale. Organismul tău comunică prin senzații (dureri, frig, cald, foame, neplăceri diferite), nu prin pofte, care sunt declanșate de la nivelul emoțional și mental. [/quote]
Exercițiu de contemplare
Haideți să facem o analogie și un exercițiu mental simplu. Alegeți un loc liniștit și așezați-vă comod. Citiți exercițiul de mai jos de mai multe ori, astfel încât să vă puteți imagina ușor. Respirați profund pentru a vă calma mintea și apoi închideți ochii. Vizualizați o zi din viața celulelor din corpul vostru, folosind instrucțiunile de mai jos.
Dacă vă este greu să vizualizați cu ochii închiși, atunci citiți pas cu pas, și după fiecare pas, luați pauze mici de vizualizare.
Considerăm următoarele lucruri :
- casă cu câțiva oameni = celulă dintr-un organ
- cartier cu case/blocuri = organ din corp
- orașul = corpul întreg
- poliția = sistemul imunitar
- infractorii = viruși, bacterii, celule bolnave, compuși toxici
- primăria/prefectura = creierul și partea conștientă, cei care iau decizii pentru toți
- serviciile de salubrizare = sistemul de eliminare al toxinelor din corp (rinichi, intestine, piele)
- traficul, străzile = vasele sangvine și sângele
- mașinile/taxi-urile = celule care transportă substanțele unde este nevoie de ele
La început toate bune și frumoase, organele funcționează bine, sângele este curat și fluid, toate substanțele ajung acolo unde este nevoie de ele. Orașul nostru, format din celule, funcționează armonios. Acum să introducem substanțe perturbatoare în acest sistem. De exemplu să ne imaginăm că apar bombe(elemente toxice) într-o casă(celulă/organ), adică deșeuri prea multe. De-asemenea, apar persoane (celule) care încearcă să mute/transporte acele bombe, dar dacă sunt prea toxice sau sensibile la a exploda, încă nu se știe abordarea de luat așa că le pot lăsa/arunca în anumite locuri. Acest cineva nu aruncă cu acea bombă pentru că nu are ce face sau este agresiv, ci pentru că este ceva care trebuie aruncat rapid, și este dăunător pentru a fi circulat mult prin corp, pur și simplu acea celulă nu găsește o altă soluție în acel moment.
Oamenii din casă sunt prezenți, atenți și simt pericolul, deci răspund prompt, găsesc bomba la timp, o dezamorsează și dau alertă la poliție să vina să o ia de acolo. Poliția vine și se ocupă de bombă într-un timp record, aproape instantaneu. În fiecare zi se întâmplă acest lucru, și până la urma poliția pune mai multe patrule în acel loc, pentru că știe ce se va întâmpla.
Elementele toxice sunt puține și organismul le poate face față fără probleme.
Numărul bombelor se mărește pe zi ce trece, puțin câte puțin, și apar aceste evenimente și în alte părți ale orașului. Oricâte bombe ar dezamorsa poliția, apar mereu mai multe, și au tactici din ce în ce mai inovatoare.
Elementele toxice se amplifică în cantitate și nivel de agresiune.
Poliția alertează primăria/prefectura de ceea ce se întâmplă. Acestea răspund, recomandând să se descurce singuri pentru că nu este așa mare lucru. Le sugerează să alerteze doar atunci când chiar se întâmplă ceva grav, deoarece acestea sunt nimicuri și ei au lucruri mult mai importante de făcut pentru binele întregului oraș. Primăria nu comunica și nu asculta pe oamenii din oraș.
Aici ne putem imagina pe noi, cei conștienți, care nu ascultăm de ceea ce ne spune corpul nostru și pe partea inconștientă din noi, ce dirijează corpul, după legile acceptate de noi.
Ne întoarcem la oamenii din casă, la celulele corpului nostru. Un timp au putut face față problemei, fără ca munca lor să fie afectată, dar cum bombele se înmulțesc încep să intre în panică. Sună în continuu la poliție și ies în strada.
Aici organismul nostru începe să ne dea semne de ceva neplăceri, poate un nas curgând, poate eczeme sau căderea părului etc. Organele și sistemele, organismului nostru, încearcă să elimine elementele perturbatoare, dar toate acestea duc la diminuarea eficienței lor în munca pe care o fac pentru sănătatea organismului ca întreg.
Poliția nu mai răspunde la toate alertele, pentru că este suprasolicitată. În acest moment sistemul imunitar nu mai poate răspunde la timp, pentru a elimina toxinele și celelalte elemente perturbatoare.
Oamenii din casă găsesc o soluție să nu mai fie afectați de bombe – unul din ei stă de pază sau baricadează casa. Acest lucru face ca munca să meargă în continuare, totul pare că funcționează bine. Primăria mărește numărul de echipaje de politie pe străzi și încearcă să mărească și numărul celor care să îi ajute pe cei care au probleme.
Sistemul imunitar se mobilizează din ce în ce mai mult, prin diferite metode de abordare. Protecțiile și sistemele de apărare pe care le pun în execuție, duc atenția de la regenerare, dezvoltare și funcție eficientă a organismului la apărare și supraviețuire.
Echipajele de poliție nu mai pot face nici ele față la atâtea bombe în locuri diferite din oraș. Încearcă sa facă filtre pe străzi ca să le găsească mai rapid. Traficul devine mai greu, pentru a ajunge dintr-un loc în altul este nevoie de mai mult timp. Serviciul de salubrizare face mai greu curățenia de bombe așa că mizeria începe să se acumuleze.
Aici sistemul nostru imunitar face ce poate, iar organele de curățare au devenit suprasolicitate cu elemente toxice, astfel încât se descurcă mai greu. În acest moment una din soluții este depunerea în corp a elementelor perturbatoare, în locuri sigure pentru funcționarea organismului. Aceste locuri de obicei sunt în straturi de grăsimi sau în depozite de calciu sau alte minerale, și ni le putem imagina ca niște închisori.
Totul pare să funcționeze bine din afară – lucrurile se mișcă și funcționează.
Oamenii din casă ajung la un punct în care trebuie să facă un compromis – mențin doar funcțiile minime și în rest se ocupă de bombe. Nu se mai gândesc acum să mai cheme poliția pentru că au prea multe de făcut (apărare + funcționare minima) și oricum nu prea vine.
Aceasta este starea de adaptare pe care mulți o confundam cu starea de bine. De fapt nu este o adaptare reala, ci doar o iluzie mentală și o ignorare a situației.
Medicamentele adăugate în sistem sunt ca și cum le-ai da oamenilor din case mai multe căi de a-și baricada casa = mai lungește timpul iluziei de bine sau dacă sunt antibiotice – omoară aproape pe toți (și oameni buni, și poliție și lasă bombele în pace !!) .. și așa se poate relua totul dintr-un alt punct.
Totul este aproape un haos, dar încă funcționează, la primărie ajung bani, provizii, chiar dacă sunt puține, ajung la toți. Bombele cresc, încep să devină mai complex de dezamorsat. Mizeria creste exponențial și începe să deranjeze, dar deja este prea mult pentru serviciile de salubrizare.
În acest moment se văd simptome mai ușor observabile, precum coșuri, acnee, constipație, probleme de digestie și eliminare etc.
Cum primăria are alte lucruri de făcut decât să îi asculte pe oameni, poliția alertează pe aceștia doar atunci când încep oamenii din case să moară și se lucrează din ce în ce mai puțin => nici primăria nu mai poate funcționa bine, funcționarea orașului ca un tot este compromisă.
Aici se ajunge când gradul de confort scade atât de jos încât nu mai poate fi tolerat și începe să se creeze o stare generalizată de alertă și război, de obicei descrisă ca o stare de boală.
Observații și gânduri
Cred că este foarte cunoscut scenariul de mai sus, și este extrem de asemănător cu ceea ce se întâmplă în corpurile noastre. Primăria(partea conștientă din noi) nu reușește să comunice cu oamenii din case (organele și celulele corpului) și să găsească o modalitate de a înțelege ce se întâmplă cu bombele (toxine și celule compromise). Se dă vina pe cei care găsesc bombele, ca și cum ei le creează și celulele devin suspicioase unele de altele. Încep să aibă impresia că își fac rău unele altora și să este nevoie să găsească infractorii.
Primăria nu se gândește cum să abordeze masa de bombe care pare să apară, și în loc de asta, să atragă persoane capabile de a revitaliza/inova și recrea tot sistemul. Pe lângă asta, toți devin foarte iritați și au impresia că vecinul le face rău. Toți se preocupa foarte superficial doar cu problemele lor punctuale, încercând să înlăture efectele nedorite prin luptă. Scenariul de sus este unul simplist, după cum știm toți, lucrurile sunt destul de încâlcite.
Cum ar fi să îi dăm o pauză organismului nostru de la luptă, și să îl ajutăm să se refacă ? Cum ar fi să începem să ascultăm și să comunicăm cu el, să începem să simțim ceea ce are nevoie și ceea ce nu îl ajuta ?
Cum ar fi să acționăm în loc să reacționam, să fim prezenți în loc de absenți la ce ni se întâmplă, să întrebăm în loc să acuzăm, să ascultam în loc să presupunem că știm tot, să ne unim în loc să declarăm război ?
Aveți curaj să întoarceți ochii spre voi, spre corpul orașul de celule care vă susține în fiecare zi și să îl tratați cu mare respect și înțelegere. Fiți liderul pe care fiecare celulă din corpul vostru l-ar urma cu mare onoare și dedicație.
