Acest termen este folosit destul de vag, fiecare dându-i o culoare diferită și o expresie diferită. Aceasta se poate întâmpla și pentru că se simte ca și cum ar avea un material fluid și foarte eteric, fiind greu de pus pe pământ și fixa în realitate.
Care este definiția clară a intuiției ?
Pentru a începe explorarea noastră mă voi axa pe definiția actuală și trecută a acestui cuvânt. În latină, acest cuvânt vine din “intuitio” ce înseamnă a privi atent; a avea gândurile fixate pe ceva. Acesta derivă din cele două componente ale sale și anume “in” ce înseamnă interior, înăuntru și a celuilalt “tuitio” sau “tueri” ce înseamnă a privi sau a se uita.
De-asemenea, tueri este corelat cu latinul tutorem sau tutus/tutori care înseamnă și tutor sau profesor, învățător. Alte aspecte ale definiției exprimă înțelegerea cuvântului intuit și intuiție ca fiind percepția directă fără gândire prealabilă.
Din aceste explicații simple, ne dăm seama că intuiția este mai degrabă un verb ce ne arată acțiunea de a ne uita înăuntru, în lumile noastre interioare, sau acțiunea de a fi deschiși către a învăța din lumile noastre interioare.
In-Tuiție adică investiție interioară a atenției noastre. Investind atenția înăuntru, în spațiile interioare putem deveni deschiși să primim mesaje din aceste aspecte și lumi interioare.
Vedem că nu ne spune nimic despre cât de corecte sunt mesajele primite sau cât de clare, sau cât de adevărate, ci pur și simplu ne indică faptul că intuiția este ca un canal sau o conexiune pe care o facem cu lumile noastre interioare. Prin acest canal, pe care-l putem numi intuiție, mesaje din lumile noastre interioare curg în conștientul nostru, sub diferite forme.
De-asemenea, observăm că această întoarcere interioară este un act care se face fără a gândi, adică fără a analiza conștient sau a judeca conștient ceea ce primim. Prin asta înțelegem că putem primi în conștientul nostru multe mesaje fără a ne gândi să folosim canalul intuiție într-un mod conștient. El pur și simplu funcționează, aducând în conștientul nostru tot felul de semnale, emoții, gânduri și învățăminte.
Când auzim “Ascultă-ți intuiția” ceea ce se spune este “Fii mai conștient la mesajele pe care le primești din lumile tale interioare”. Când se spune “Intuiția are mereu dreptate” sugestia este să ai mai multă încredere să asculți și să devii conștient de mesajele interioare, dar ideea că ele sunt toate adevărate sau utile nu are fundație, și vom vedea asta mai departe, cu cât voi explica mai mult funcționarea propriu-zisă.
Cu ajutorul ideilor de mai sus haideți să propunem câteva definiții simple și destul de clare astfel încât să se înțeleagă ce este intuiția.
Intuiția este o întoarcere a privirii noastre în interior, cu deschiderea de a primi mesaje din lumile interioare și invizibile, fără a folosi direct gândirea logică sau rațională.
Intuiția este canalul prin care primim mesaje din lumile interioare sau invizibile și percepția directă a realității subtile fără gândire prealabilă.
Aspectul de bază al exprimării intuiției
Intuiția are o expresie graduală a intensității ei și mulți oameni folosesc în mod curent aspectele sale de bază. Faptul că intuiția este și percepția directă a realității subtile, ne aduce la conștiință ideea că ea ne ajută în mod curent. Ne susține în acțiunile noastre zilnice, prin a înțelege ceva ce poate nu vedeam înainte sau ceva ce poate să fie diferit de cum văd ceilalți.
Ca să înțelegem mai bine acest aspect de bază voi oferi mai multe exemple. Există un joc de copii în care avem o cutie cu forme geometrice 3D tăiate în ea, și avem și formele respective ca și corpuri solide. Ceea ce au nevoie să realizeze copii cu acest joc este să potrivească formele în decupajele corespunzătoare. Pentru a efectua aceste operații copii au nevoie să folosească intuiția deoarece gândirea logică și înțelegerea formelor nu este dezvoltată la acea vârstă.
Astfel că ei încearcă și greșesc, iar apoi intuitiv vor potrivi formele fără să se mai gândească la ele. După un timp, jucând alt joc similar, intuiția îi va ajuta să perceapă realitatea similitudinilor și să potrivească formele fără să se mai gândească deloc la nimic, va veni natural.
Un alt exemplu este a face ceva nou din ceva vechi. O persoană inventivă și intuitivă poate lua un aparat casnic vechi și să-i dea o utilizare nouă prin schimbarea sau actualizarea unor piese. Acea nouă întrebuințare poate să fie similară sau poate să fie ceva cu totul nou. Ca să vă dau un exemplu direct ar fi -» să folosești șurubelnița pentru a deschide o nucă de cocos :)).
Exemplul cu bursa de valori este un altul. Să presupunem că o persoană este atrasă să investească bani la bursa de valori în mod frecvent, și are o intuiție bună unde și pe ce anume să investească banii. Se poate să impresioneze pe cei din jur, dar aceștia nu vor știi cât de mult acea persoană este investită în a afla informații despre acea lume a acțiunilor și întreprinderilor. Acele informații îi vor oferi idei pe care intuiția să le folosească în beneficiul său. În acest caz intuiția alege și filtrează informații deja primite într-un mod folositor.
În toate exemplele observăm o conexiune cu lumile interioare și accesarea unor idei sau mesaje folositoare. În aceste exemple accesul se face la subconștient, care conține o multitudine de informații utile.
În primul exemplu, copii învață formele prin a reține imaginile respective și apoi le asociază cu decupajele deja tăiate din cutie. Cu aceste asocieri făcute, ei vor avea din ce în ce mai multă ușurință în a identifica alte forme cu ajutorul accesării acestor informații deja deținute în subconștient.
În al doilea exemplu, nuca de cocos are niște găuri naturale de perforare. Cu ajutorul accesări asocierilor din subconștient, s-a căutat un obiect contondent care poate perfora.
În al treilea exemplu, persoana are o atracție mare către informațiile folositoare pentru determinarea investițiilor, pe care le ordonează într-un mod foarte util în subconștient și apoi le accesează când are nevoie.
De obicei când vorbim de intuiție nu ne gândim la aceste exemple simple, punându-le pe seama a altceva, dar ele sunt dovezi ale funcționării intuitive de bază, pe care fiecare din noi o poate accesa în felul său. Precum există inteligența logică și rațională, există și inteligența intuitivă irațională. Deși par diferite ambele se ajută reciproc în mod frecvent.
Se poate să spuneți că punând mai mulți oameni cu dezvoltări similare, viață similară și idei similare, să primească un anumit mesaj nu vor avea poate același acces la răspunsuri utile. Acest lucru este adevărat, deoarece nu toți vor avea aceeași claritate, talent, același nivel de conștiență și perspicacitate, precum nu toți vor avea același nivel de acces din varii motive.
Cum funcționează intuiția ?
Acum haideți să ne întoarcem de la ideile simpliste de bază la o vedere de ansamblu.
Imaginați-vă acest canal intuitiv ca un canal de lumină albă ce conectează aspectul vostru conștient de o ușă ce duce către lumile voastre interioare. Informațiile ce curg prin acest canal de obicei le numim intuiții sau intuiție.
Știind acum faptul că intuiția este ca un canal sau o conexiune, putem să înțelegem mult mai clar funcționarea sa. Acest canal se va conecta la ceva, dar întrebarea este la ce anume ? Știm că unul din capete este conștientul nostru, dar care este celălalt capăt ? Celălalt capăt este desemnat în mod generalizat ca și Lumile Interioare.
Putem să ne imaginăm că în spatele acelei uși, amintite anterior, sunt multe aspecte ale lumilor noastre interioare. Când deschidem această ușă vom surprinde o lume plină de informație, simțăminte, amintiri, experiențe, date de tot felul și aspecte interioare variate.
Care sunt acestea ? Am să folosesc acum o categorizare foarte simplă pentru a ilustra cu ce ne putem conecta prin acest canal intuitiv. Unul din capetele canalului intuitiv de lumină este conștientul nostru. Acesta se poate conecta, prin canalul intuitiv, cu subconștientul în primul rând, și câteodată cu inconștientul și cu supra-conștientul. Subconștientul va fi prima sursă de informație și de obicei cea mai folosită, într-un sens general de majoritatea oamenilor.
De la categorizarea simplă vom avansa la organizarea mai complexă a lumilor interioare. Lumile interioare conțin foarte multe aspecte și expresii precum:
- fricile noastre
- umbrele și ceea ce nu vrem să vedem despre noi sau ceilalți
- impresiile noastre izvorâte din experiențe sau învățături
- programele dăunătoare și credințele limitative
- confuzia și haosul neînțelegerilor noastre
- aspectele de copil/adult/adolescent/vârstnic
- aspecte de caracter din alte vieți
- legături și dependențe karmice
- asocierile simbolice și experiențiale
- răni și traume nevindecate sau în curs de desfășurare
- ghidare și povețe venind de la ghizi spirituali
- îndrumări de la imaginile părinților pe care le-am creat în spațiul nostru mental
- îndrumări de la idealurile noastre
- mesaje de la corpul fizic și organele de simț
- mesaje de la corpul emoțional
- mesaje de la corpul mental
- mesaje și programe colective
- mesaje de la suflet și de conștiința colectivă a umanității
- gânduri/emoții de la cei din jurul nostru
- mesaje explozive revelatoare
- mesaje de la simțurile clare – clar-viziune, clar-audiție etc.
Lumile noastre interioare sunt foarte bogate, iar prin canalul nostru intuitiv pot curge mesaje din toate aceste aspecte și nu numai. Știind toate acestea, ne putem da seama că intuiția este canalul sau acțiunea care ne conectează la toate aceste aspecte și la cele pe care poate nu le-am menționat acum.
Atunci când ne întoarcem atenția în interior, activăm acest canal intuitiv și mesajele curg prin el. Mesajele pot veni din oricare din sursele și aspectele amintite mai sus și din alte aspecte neamintite aici. Acest canal intuitiv poate fi suprapopulat cu frici, gânduri răzlețe și programe limitative, creând astfel confuzie și nesiguranță. Calmarea gândurilor și emoțiilor, meditația, susține sănătatea acestui canal.
Când ne ascultăm sau judecăm intuiția ?
Se poate ca de multe ori să ne certăm că nu ne-am ascultat intuiția, dar întrebarea aici este ce anume nu am ascultat ? De obicei am ascultat, dar poate că nu am pus în practică mesajul cel mai util în acea vreme. Ceea ce am făcut este să alegem un alt mesaj, din toate cele primite, în funcție de considerentele situației respective.
De multe ori oamenii vor încerca să limiteze spectrul intuitiv la a percepe doar mesajele utile/adevărate, deși nu au un discernământ dezvoltat pentru a înțelege care sunt acelea. Practic, această cerere, este ca și cum vrem să ni se dea pe tavă, în loc să facem munca de purificare, clarificare, înțelegere de sine și dezvoltare a conștiinței și discernământului. Noi suntem cei care au ca responsabilitatea de a sorta și clarifica mesajele și sursele lor.
Când ne limităm în acest fel, de obicei ne este dificil să admitem că putem primi tot felul de mesaje prin canalul intuitiv, inclusiv ideea că ne putem minți sau manipula pe noi înșiși. Această idee poate fi întâmpinată cu neputință, durere și rezistență, iar efectul este unul de limitare și restricție. De obicei, dacă se întâmplă să nu ascultăm de aceste limite, ne vom învinovăți că nu am ascultat intuiția, deși am făcut-o.
Ne-am ascultat intuiția, dar probabil că am ascultat de un alt mesaj decât cel pe care ne-am fi dorit ulterior să-l urmăm. Ținând cont de dorința noastră de a limita spectrul intuitiv, vom crede că nu am ascultat. De-asemenea, dacă punem greutatea ca toate mesajele intuitive să fie adevărate, ne scoatem pe noi din ecuație și scoatem și procesul prin care noi învățăm discernământul și funcționarea lumilor noastre interioare.
O altă judecată frecventă est că intuiția nu merge sau a greșit, tot în ideea că ar trebui să meargă într-un fel de a aduce utilitate și adevăr pe tavă. Din toate aceste considerente, idea că intuiția are mereu dreptate nu are un fundament, pentru că mesajele primite pot fi de orice fel.
Astfel că vă invit să vă eliberați de vinovăția pe care poate o simțiți atunci când credeți că nu vă ascultați intuiția, deși poate chiar ați făcut-o. De fiecare dată când ascultați de un mesaj interior, ascultați de intuiția voastră. Dar … acel mesaj poate fi util sau nu, de-asemenea mesajul poate fi perceput într-un mod incorect sau schimbat/încurcat cu altceva.
Intuiția în sine presupune acțiunea de a ne uita în interior, dar nu presupune că ne vom conecta cu părțile noastre divine sau cu un sine superior de fiecare dată, sau că aceasta este norma.
Extremismele în care putem cădea sunt – să credem că este nevoie să ascultăm doar de noi, indiferent de situație, sau să credem că este nevoie să ascultăm doar de ceilalți, indiferent de situație. O mediere este nevoie aici, în care reușim să dezvoltăm discernământ în ce privește ce anume punem în practică din mesajele primite. Ca și idee generală, mesajele primite au nevoie să fie lăsate să se dospească în interior, fie ele primite din interiorul nostru, fie ele primite de la altcineva.
Haideți să luăm un exemplu simplu. Avem nevoie de ghidare într-o situație care ne stresează. Să spunem că-i o situație simplă în care vrem să alegem dintre două opțiuni destul de comune și simple. Ne ascultăm intuiția și primim anumite mesaje de acolo. Să spunem că primim mesajele “Mergi cu opțiunea A”, dar acest mesaj vine din programările limitative ce provoacă frică de expansiune. Acest mesaj va părea solid și clar deoarece va veni cu un sentiment de stabilitate și confort, ne va spune să avem grijă de noi într-un mod excesiv deși poate experiența în sine cu opțiunea B, chiar dacă mai dificilă va putea duce beneficii pe care nu le înțelegem acum.
Dacă alegem opțiunea A și mai târziu vedem că riscul de a merge cu opțiunea B era foarte insignifiant, vom crede că am făcut o alegere greșită sau că nu ne-am ascultat intuiția. De-asemenea, dacă alegeam opțiunea B la momentul respectiv, poate vom fi confruntați cu ceva foarte inconfortabil și dureros și la fel vom crede că nu ne-am ascultat intuiția să stăm în siguranță.
Deci, aici cum o dai nu iese bine, deoarece există această gândire limitativă și câteodată fără sens asupra intuiției.
În ambele cazuri intuiția a fost ascultată, doar că mesajele puse în practică au fost diferite. Concluziile trase însă, se leagă de faptul că putem avea un disconfort de a pierde o opțiune și ne învinovățim. Această judecată, nu are legătură cu intuiția respectivă ci este un mod de a ne pedepsi.
Aceste situații de zi cu zi, în care suntem puși la încercare, sunt foarte bune pentru a înțelege cum funcționează lumile noastre interioare și ce voci sau aspecte auzim mai des decât altele. Oricând sunteți într-o astfel de situație puteți face o analiză a mesajelor pe care le primiți și astfel să percepeți mai clar ce aspecte ignorați și ce aspecte din voi ascultați.
Eliberați intuiția de vină !
Încercați să simțiți o eliberare știind toate acestea, deoarece acum vă puteți oferi libertatea de a asculta într-adevăr mesajele din lumile voastre interioare, știind că nu trebuie să le dați mereu vreo valoare de adevăr implicită, ci mai degrabă valoare principală este de a vă înțelege pe voi înșivă.
Luați câteva secunde acum și lăsați un mesaj să vină. Acesta poate de orice fel, poate este din corpul vostru fizic precum de exemplu “îmi este sete” sau poate este o judecată de genul “nu prea am înțeles asta sau cealaltă”.
Cum se simte să știți că ascultați prin canalul vostru intuitiv și nu este așa de greu ? Cum este să lăsați limitările și greutățile la o parte și doar să fiți atenți în interior ?
De-asemenea, încercați să desprindeți judecata de valoare de mesajele primite și doar să le permiteți să fie – bune/rele/incorecte/corecte/vagi sau confuze.
Aveți încredere în aceste mesaje dar nu neapărat în ideea că sunt utile, bune sau adevărate, ci mai degrabă în ideea că ele vă ajută să vă înțelegeți pe voi înșivă. Dacă veți continua să vă ascultați și să lucrați cu voi, veți începe munca de organizare interioară, ce în timp duce la clarificare interioară și o mai bună stabilitate și putere a sinelui.
Cum începem munca de clarificare ?
Începem cu mesajele care sunt clare și obiective, deoarece acestea ne oferă o stare de stabilitate pe care ne putem baza. Mesajele cele mai clare și cele mai simple sunt cele venite din corpul nostru fizic. Chiar dacă acestea au un aspect obiectiv clar, mulți oameni pot avea mari dificultăți în a le percepe și a le înțelege într-un mod benefic pentru ei.
Acum vom face un mic exercițiu împreună.
Ne vom întoarce atenția spre interior și anume pe corpul nostru fizic și vom fi deschiși să primim un mesaj simplu și clar. Vom închide ochii și vom respira profund de 3 ori pentru a ne stabiliza atenția și a ne relaxa, iar mai apoi suntem atenți la mesajele ce vin din corpul nostru.
Pentru a vă simplifica ideile, mesajele corpului nu vin de obicei în cuvinte sau sunete, ci sunt senzații sau simțuri primite prin simțurile noastre de bază precum văz/auz/simțul tactil/miros etc. Nu căutăm nimic complicat, ci pur și simplu ascultăm senzațiile corpului fără a le critica sau judeca într-un anumit fel. Un exemplu de mesaj poate fi “simt durere în umăr din cauza poziției actuale”.
Hai să facem exercițiul.
După ce ați primit mesajul vine procesarea mesajului, care este la fel de importantă ca și mesajul. Cum folosiți mesajul ? Îl ignorați complet, îl puneți în așteptare, îl planificați sau îl judecați. Ce anume se întâmplă acolo ? Fiți atenți prin canalul intuitiv, ca să ascultați acum vocile sau aspectele care procesează mesajul primit. Acestea pot fi utile sau pot să vă încurce.
Pur și simplu ascultați și puteți nota toate acestea.
Acest exercițiu vă poate ajuta să percepeți mai clar ceea ce primiți și să vă cunoașteți mai bine. Continuați să exersați folosind corpul fizic ca și țintă pentru atenția voastră, și veți învăța multe despre voi și despre corpul vostru.