
Explorator al lumilor interioare, Căutător de înțelesuri și perspective, Mistic
Celeste Godwin
Tarolog ce folosește viziuni, empatie și cunoaștere acumulată din studierea Artei Tarot, abilităților psihice, Numerologie, Qabalah, Cheile Genelor, Arhivele Akasha și cunoașterea ce vine din suflet și spirit.
Am abordat Tarot-ul pentru a înțelege lumea și pe mine însămi, de aceea îmi place foarte mult să citesc cărțile pentru a observa dinamica, legăturile, funcționarea, înțelesurile și dedesubturile unor situații precum și ce energie lipsește, ce poate fi făcut și poate ajuta soluționarea practică.
Cărțile Tarot ghidate de viziuni sunt o formă principală prin care îmi pun sufletul în manifestare, alături de alte tipuri de expresii ce s-au extins din aceasta precum citiri în arhivele Akasha, meditații, interpretare vise, instrumente de cunoaștere și cursuri de înțelegere a emoțiilor și a vieții în general.
Am început viața cu multe înțelesuri din trecutul sufletului meu și cu experiențe care m-au făcut să îmi pun multe întrebări asupra naturii realității mele și a funcționării universului. Aceste întrebări nu s-au diminuat ci au crescut cu timpul, fiind imposibil să nu le ascult și să nu le urmez. Ca și profesie am urmat Inginerie și programare software, și încă îmi place foarte mult să programez, ca dovadă că acest site este foarte modificat și adaptat dorințelor mele. Această profesie m-a ajutat să-mi dezvolt simțul curiozității, analizei, gândirii critice și cel al căutării științifice. Combin partea de analiză științifică și înțelegerea limbajului simbolic cu experiențele și cunoașterile părților noastre divine, cunoașterea spirituală și observarea vieții.
Ofer în principal citiri care se primesc pe email, deoarece mă exprim cel mai bine într-un spațiu solitar, cu liniște și pace, în care pot să devin aliniată cu o cunoaștere extinsă. Citirile mele conțin un document cu explicații, idei de integrare și fotografii, alături de o înregistrare audio. Câteva citiri sunt pur text, deoarece simt că acea formă este mai utilă în acel caz.
Focalizarea mea este pe a ghida ființa și a o împuternici în deciziile sale, înțelegând viața și propriul mod de funcționare, de aceea citirile oferite sunt de îndrumare, ghidare, înțelegere de sine și analiză a situațiilor. Predicțiile de viitor fac parte din munca mea dar nu se focalizează pe sentințe sau rezultate fixe ci pe probabilități și posibilități, toate acestea deoarece iau în considerare posibilitatea ființei de a se schimba, de a avea liber arbitru. Toate citirile mele sunt pentru înțelegere proprie și conștientizare de sine, incluzând mereu în ecuație ființa pentru care citesc, conectându-mă cu energia și cursul său de viață. Pentru mine destinul este un drum pe care mergem cu liber arbitru, așa că nu voi face citiri care spun ce se întâmplă unei ființe ca și cum aceasta nu are nimic de zis sau de făcut.
Am absolvit cu distincție cursul de Tarot ghidat de Wald și Ruth Amberstone, de la The Tarot School. Sunt una din cei doar 18 absolvenți ai acestui curs, la această dată în 2021, și singura, la momentul prezent, ce a terminat toate modulele din curs, primind distincția menționată. Am absolvit și cursul de certificare Akasha, în metodologia Soul Realignment™. Această deschidere către Akasha, a survenit natural, din munca mea cu cărțile Tarot, experiențele și contemplările proprii. De-a lungul timpul am urmat multe cursuri de spiritualitate, dar în continuare îmi continuu studiile în profunzimea acestei direcții de expansiune a conștiinței.
Citiți mai jos mai multe despre citirile pe care le fac și modul cum folosesc cărțile Tarot, despre codul meu de etică și alte informații despre mine și povestea mea.
Cum funcționează Tarot-ul pentru mine
Află cum înțeleg funcționarea Tarot-ului în general și ce înseamnă citirile predictive.
Codul de Etică
Descoperă regulile generale pe care le urmez în practica mea și ce tip de citiri accept sau nu accept să realizez.
Povestea acestui site
Citește povestea acestui site, de unde a început și cum s-a transformat, precum și misiunea lui.

Noiembrie 2022 – Teme de Vindecare, Provocări și Focalizare ✨ Citire Tarot & Oracol Colectivă
În perioada următoare, cuvântul director este sănătate. Suntem invitați să ne orientăm activitățile și să ne înțelegem utilitatea în societate, precum și locul nostru în lume. Care este relația voastră cu corpul vostru fizic și cum vă exprimați puterile cu ajutorul corpului vostru ? Ce semnificație are corpul vostru pentru voi și cum reacționează în…